fiind bărbat neînvăţat, care numai pe Hristos ştia şi pe Acesta răstignit. Iar Sfinţii Părinţi, ştiind învăţătura lui, căci n-a avut cît de puţină învăţătură elinească, îl opreau, să nu îndrăznească a se întreba cu acel sofist, care era meşter la cuvinte. Dar acesta, ştiind ce poate înţelepciunea cea de sus şi cît sînt de neputincioase puterile înţelepciunii omeneşti, s-a apropiat de bărbatul acela, zicîndu-i: "În numele lui Iisus Hristos, o, fiolosofule, ia aminte la mine şi ascultă cele ce voiesc a-ţi spune". Filosoful a zis: "Vorbeşte şi te voi asculta". Sfîntul a început a vorbi zicînd: "Unul este Dumnezeu Care a făcut cerul şi pămîntul, pe om din pămînt l-a zidit şi toate celelalte, cele văzute şi nevăzute le-a aşezat cu Cuvîntul şi cu Duhul Său. Pe acel Cuvînt Îl credem şi noi, că este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a milostivit de rătăcirea noastră, S-a născut din Fecioară, a vieţuit cu oamenii, a pătimit, a murit pentru mîntuirea noastră, a înviat şi împreună cu El a înviat neamul omenesc. Pe Acesta Îl aşteptăm să vină, să judece pe toţi cu dreptate şi să răsplătească fiecăruia după vrednicie şi-L credem că este de o fiinţă cu Tatăl, împreună şezător şi asemenea cinstit. Acestea astfel le mărturisim fără ispitire şi încercare şi nici tu nu îndrăzni a ispiti cum sînt acestea; pentru că acestea covîrşesc înţelegerea ta şi sînt mult mai înalte decît toată cunoştinţa".
Apoi, tăcînd puţin, a zis: "Nu ţi se pare şi ţie a fi acestea astfel, o! filosofule? Pentru ca să te încredinţezi de adevăr, ia aminte la acest mic lucru, măcar că nu se cade să asemănăm firea cea îndumnezeită şi mai presus de fiinţă, cu făptura zidită şi stricăcioasă. Dar, de vreme ce ochii sînt mai credincioşi decît urechile şi cel care este puţin credincios, nu crede cu înlesnire, dacă nu va vedea ceva cu ochii cei trupeşti, pentru aceasta voiesc să vă încredinţez pe faţă cu această cărămidă, care este alcătuită din trei.
Acestea zicînd sfîntul, a făcut semnul Sfintei Cruci cu dreapta, avînd în stînga cărămida şi a zis: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh". Şi îndată strîngînd cărămida, o! prea slăvită minune! focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pămînt, iar lutul a rămas în mîinile sfîntului. Cei ce vedeau s-au înspăimîntat şi mai vîrtos filosoful, care, înspăimîntîndu-se cu sufletul, tăcea, ca şi cum nu mai ştia să vorbească, neavînd gură s-o deschidă împotriva cuvintelor sfîntului, în care lucra o putere dumnezeiască, încît s-au împlinit cele scrise: "Nu stă în cuvînt împărăţia lui Dumnezeu, ci în putere".
Apoi, filosoful a zis: "Cred că aşa sînt cele grăite de tine". Atunci bătrînul a zis: "Vino dar şi primeşte semnul sfintei credinţe". Iar filosoful întorcîndu-se către prietenii şi către ucenicii săi, a zis: "Ascultaţi-mă: pînă cînd era cu mine întrebarea din cuvinte, am adus cuvinte împotriva cuvintelor, iar cu meşteşugul iubirii de întrebare, biruiam pe cele puse înainte. Dar de cînd, în locul cuvintelor, a ieşit din gura acestui bătrîn puterea şi facerea minunii, nimic nu mai pot cuvintele împotriva
Comentarii recente