Sfântul Ierarh Ambrozie al Mediolanului

Sfîntul Ambrozie, cel numit cu numele dulceţii, s-a născut în marea cetate a Mediolanului cea mult vestită, din părinţi dreptcredincioşi şi de neam bun.

Tatăl lui era prefectul Galiei, cu numele tot Ambrozie; căci acesta, iubindu-şi fiul, i-a pus numele său. Cîtă dulceaţă duhovnicească avea să aibă Biserica lui Hristos de la Sfîntul Ambrozie s-a văzut mai înainte, încă din scutecele lui. Căci fiind el prunc înfăşat şi dormind odată ziua afară cu gura deschisă, deodată, zburînd un roi de albine, a venit asupra lui, acoperindu-i faţa şi gura; apoi se vedeau albinele intrînd şi ieşind din gura pruncului, unde puneau miere pe limba lui. Văzînd aceasta, doica lui a vrut să izgonească albinele, temîndu-se să nu vatăme pruncul; dar tatăl lui, care privea acea minune, a oprit-o vrînd să vadă în ce chip va fi sfîrşitul acelei minuni. După puţin timp albinele, ridicîndu-se, au zburat pînă nu s-au mai văzut. Iar tatăl lui, înspăimîntîndu-se, a zis: "De va trăi pruncul acesta va fi mare în popor, pentru că încă de acum din pruncie a arătat Domnul pe sluga Sa. Căci se va împlini asupra lui la vreme Scriptura care zice; Fagur de miere sînt cuvintele cele bune şi dulceaţa lor este vindecarea sufletelor . Pentru că roiul acela era închipuire a învăţăturilor şi scripturilor lui, ce avea să le dea cu dulce grăire către popor, îndulcind inimile omeneşti şi ridicîndu-le de pe pămînt către cer.

După aceasta, ajungînd el în vîrstă şi petrecînd în Roma împreună cu maica sa, care acum era bătrînă, şi soră-sa, care îşi logodise fecioria sa cu Dumnezeu, s-a întîmplat de a văzut pe cei de casă sărutînd mîna unui episcop. Apoi şi el, ca un copil glumind, întindea mîna către cei din casă ai săi ca să i-o sărute, zicînd: "Sărutaţi-mi mîna, că şi eu am să fiu episcop!" Acestea le grăia Duhul Sfînt într-însul, însemnînd mai înainte ceea ce avea să fie. Iar aceia îl depărtau ca pe un copil care grăieşte cuvinte fără rost, neştiind că e într-însul darul lui Dumnezeu, care mai înainte îl pregătea spre treapta arhieriei.

După ce a învăţat Scriptura şi s-a deprins cu buna grăire retoricească, s-a făcut orator slăvit şi puternic în cuvint, apărînd pe cei nedreptăţiţi la judecăţi, ajutînd celor năpăstuiţi şi mustrînd pe cei ce făceau nedreptăţi. El făcea judecăţi drepte pe vremea lui Prov, celui dintîi eparh al cetăţii, care l-a făcut sfetnic pentru buna lui pricepere. Apoi a fost ales, de către împăratul Valentinian, ca prefect al Liguriei şi Emiliei.

În acea vreme a murit în cetatea Mediolanului episcopul Axentie arianul, care avea scaunul după dreptcredinciosul episcop Dionisie, cel ce s-a săvîrşit în surghiunie. Viaţa lui Axentie i-a curmat-o Domnul pentru eresul lui şi s-a sfîrşit rău. Atunci dreptcredinciosul împărat, chemînd pe toţi episcopii Italiei, le-a zis: "Ştiţi bine, părinţi prea cinstiţi, ca unii ce sînteţi crescuţi cu dumnezeieşti şi sfinţite învăţături, cum trebuie să fie cel ce are vrednicie de arhierie, adică nu numai cu cuvîntul, ci şi cu viaţa îmbunătăţită să-şi îndrepteze turma, să o povăţuiască la păşune de mîntuire şi să