Sfânta Muceniță Filoteia de la Arges: Page 6din10

Acestea auzindu-le el, a tăcut.

Iar diavolul i-a băgat în inima lui gînd rău şi ucigaş. A pus în mintea lui să pîndească pe fericita, să vadă ce face cu bucatele. Deci, ducîndu-se iarăşi la cîmp la lucrul său, a aşteptat pînă la vremea în care era să vină fericita cu bucatele. Plecînd sfînta cu bucatele de acasă şi venind la locul cel obişnuit - precum şi îndemînatic pentru lucrarea faptei bune a milosteniei - şi după obicei înconjurînd-o săracii, a început fericita a le împărţi din bucate şi a-i hrăni. Iar tatăl său, din locul acela din care o pîndea, văzînd ceea ce făcea fiică-sa, umplîndu-se şi biruindu-se de mînie, ca să ajungă la dînsa şi, după obiceiul său, să o apuce de cosiţe şi să o bată pînă cînd îşi va astîmpăra mînia cea dobitocească, a zvîrlit într-însa cu barda cea plugărească, pe care o avea la brîu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Atunci îndată o! minune, şi-a dat sfîntul şi fericitul său suflet în mîinile lui Dumnezeu. Mare eşti Doamne şi minunate sînt lucrurile Tale şi nici un cuvînt nu este de ajuns a povesti minunile Tale! Cît sînt de neurmate căile Tale, neajunse judecăţile Tale şi neînţelese rînduielile Tale!

Nu era prigoană asupra creştinilor ca de demult, pe vremile tiranilor împăraţi, nu erau tirani ca să poruncească, nu erau muncitori care să chinuiască. Ci, ea a fost chinuită în vreme de pace, în vreme de creştinătate, nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o şi de vitrega sa mamă, care erau creştini cu credinţă. Apoi, prin răbdarea ispitelor celor aduse de la dînşii asupră-i, prin dragostea cea către Dumnezeu şi prin rîvna către lucrarea faptelor bune, s-a făcut muceniţă, nu mai prejos decît cele de demult, care au mărturisit pe Dumnezeu înaintea tiranilor şi au pătimit de la dînşii. Şi aşa, cum am spus, cu cunună mucenicească s-a încununat, după cuviinţă. Aceasta s-a făgăduit prin proorocul, ce zice: Întru ce te voi afla, într-aceea te voi judeca . Căci a văzut-o pe dînsa Domnul, Care vede toate cele ascunse ale tuturor oamenilor, că este mare la suflet, vitează la minte, tare în credinţa către El, în răbdarea ispitelor şi a necazurilor celor aduse asupra ei de la diavol şi de la oameni, avînd nebiruită voinţă către lucrarea faptelor bune, fiind bătrînă cu vîrsta cea duhovnicească şi întru fapta cea bună a ajuns la desăvîrşire şi la măsura vîrstei lui Hristos. De aceea a iconomisit prin acest sfîrşit grabnic şi lesnicios, ca să treacă de la cele pămînteşti, vremelnice şi pline de necazuri, la odihna cea veşnică şi la veselia cea neîncetată.

În acest chip săvîrşindu-se Sfînta Filoteia, sfîntul ei suflet, suindu-se la Dumnezeu strălucind cu negrăită slavă cerească şi dumnezeiască, înconjurat de sfinţii îngeri şi de cetele sfinţilor, a fost petrecut la împărăţia cerurilor şi aşezat împreună cu fecioarele cele înţelepte; iar acum se veseleşte şi se îndulceşte de frumuseţile cele negrăite ale Mirelui ei celui veşnic şi nemuritor. Acest lucru văzîndu-l ceata diavolilor - care mai înainte se lăudau şi nădăjduiau că