1. Cel care nu are rugaciune izbavita de gândurile viclene, acela este ca si cum ar merge la razboi fara arma. Rugaciune o înteleg pe aceea care se face neîncetat în adâncul sufletului, astfel încât, prin chemarea lui Hristos, satana, care lupta în ascuns, sa fie biciuit si ars.

2. Diavolul, ca un leu care racneste, merge împreuna cu puterile sale, cautând pe cine sa înghita. Asadar, luarea aminte la inima, trezvia, împotrivirea fata de gândurile viclene si rugaciunea catre Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, sa nu înceteze niciodata. Pentru ca un ajutor mai bun în afara lui Iisus nu vei afla în toata viata ta. Numai Domnul, ca Dumnezeu ce este, cunoaste vicleniile, mestesugurile si uneltirile dracilor.

3. Sa ne ostenim ca David, strigând: „Doamne Iisuse Hristoase”. Sa raguseasca gâtul nostru si sa nu se oboseasca ochii mintii noastre a nadajdui în Domnul Dumnezeul nostru.

4. Împotrivirea întru cuvânt astupa gura vicleanului[1], în timp ce chemarea lui Iisus Hristos alunga din inima orice lucru viclean si vatamator si tamaduieste ratiunea care dormiteaza. Orice atac viclean are în imaginatie forma unui anumit lucru sensibil ca sa provoace lovirea; fie a persoanei care ne-a întristat, fie o alta forma de iubire de placere sau de lacomie, care vadeste gândurile noastre patimase si ca mintea nu a fost cu luare aminte. Atunci chemarea staruitoare si rugaciunea se impun pentru slobozirea mintii din robie.

5. În timpul rugaciunii diavolul se tulbura. Asadar, el foloseste spre apararea sa, chipurile, diferite amintiri utile ca sa robeasca mintea si s-o desparta de chemarea si pomenirea dumnezeiasca, încât rugaciunea sa ramâna neroditoare. Orice gând si aducere aminte gresita în momentul rugaciunii împiedica si robeste mintea.

6. Daca doresti sa te rogi asa cum trebuie, sa nu întristezi nici un om. Altfel, zadarnic te rogi.

7. „Lasa darul tau – spune Domnul – în fata altarului si mergi întâi si te împaca cu fratele tau” (vezi Matei 5, 24) si apoi vino sa te rogi fara tulburare. Pentru ca pomenirea raului opacizeaza ratiunea celui ce se roaga si întuneca rugaciunile lui.

8. Când diavolul se foloseste de multe mijloace si nu poate sa împiedice rugaciunea dreptului, atunci se retrage pentru putina vreme si apoi se razbuna pe el pentru ca se roaga. Sau îl provoaca, sa-l faca sa se mânie, distrugându-i starea lui cea buna a mintii, care s-a creat prin rugaciune, sau, întrucât îl întarâta la placerea cea irationala, îi întineaza mintea.

9. Atunci când te rogi asa cum trebuie, sa le astepti pe acelea care nu trebuie, si sa stai barbateste ca sa pazesti rodul rugaciunii. Pentru ca dintru început la acestea ai fost rânduit, ca sa lucrezi si sa pazesti. Asadar, de vreme ce ai lucrat, nu lasa nepazit ceea ce ai facut; dar daca vei lasa nepazit, nu te-ai folosit deloc de la rugaciunea ta.

10. Tot razboiul care se face între noi si dracii necurati nu se poarta pentru altceva decât pentru rugaciunea duhovniceasca. Fiindca foarte urâta si suparatoare li se face acestora rugaciunea, în timp ce pentru noi este aducatoare de mântuire, de buna placere si multumire.

11. Când diavolul cel zavistnic nu poate sa tulbure memoria în timpul rugaciunii, atunci provoaca în trup akedie, nepasare sau imaginatie, chipurile, de la Dumnezeu. Mintea cea necercata primeste amagirea, si în acest fel este întrerupta legatura cu Dumnezeu, chiar atunci când simtea ca a început sa se roage.

12. Nu se fura Domnul numai cu limba ca sa se mântuiasca omul, asa cum s-a facut cu tâlharul de pe cruce; ci se fura si cu gândul. Pentru ca femeia cu scurgere si-a spus în sinea ei: „De ma voi atinge macar de marginea hainei Lui, ma voi izbavi” (vezi Marcu 5, 28); de asemenea, slujitorul lui Avraam L-a rugat prin cugetarea sa pe Dumnezeu pentru Rebecca.

13. Sfintii Parinti numesc rugaciunea arma duhovniceasca si nu este cu putinta ca fara aceasta sa iasa cineva la razboi; altfel va fi târât rob în patria vrajmasilor. Rugaciune curata nu se poate dobândi de cineva daca nu staruie cu rabdare pe lânga Dumnezeu cu inima curata si fara rautate. Pentru ca El este Cel ce da rugaciune celui ce se roaga si-l învata pe om cunoasterea.

14. Cel ce-L iubeste cu adevarat pe Dumnezeu se roaga în chip neîmprastiat. Iar cine se roaga în acest mod, acela Îl iubeste cu adevarat pe Dumnezeu. Nu se roaga neîmprastiat acela care-si are mintea alipita de ceva din cele pamântesti. Si daca nu va dispretui acel lucru, este cu neputinta sa se izbaveasca de patima.

15. Mintea care se uneste cu Dumnezeu si ramâne în El cu rugaciune si dragoste se face înteleapta, buna si puternica, iubitoare de oameni, milostiva si marinimoasa si, prin urmare, are în sine toate însusirile dumnezeiesti. Când însa se departeaza de Dumnezeu, fie se face animalica, asa cum se face si iubitoare de placere, fie salbatica, luptându-se cu oamenii pentru cele materiale.

16. Fapta mintii este rugaciunea unita cu contemplatia duhovniceasca si contemplatia duhovniceasca unita cu rugaciunea.

17. Asa cum mâncarea fara sare este groaznica pentru gâtlej, în acelasi fel se arata mintii rugaciunea fara strapungerea inimii.

18. Nu poate mintea în timpul rugaciunii sa spuna cu îndrazneala catre Dumnezeu: „Rupt-ai legaturile mele. Tie-Ti voi aduce jertfa de lauda” (vezi Psalmi 115, 7-8), daca, prin dorirea celor dumnezeiesti nu se smulge din lasitate, din trândavie, din multa dormire si din celelalte patimi.

19. Nu poate sa aiba dragoste pentru rugaciune acela care nu a tagaduit orice lucru material.

20. Toate virtutile ajuta mintea sa dobândeasca dragostea dumnezeiasca; însa mai mult decât toate ajuta rugaciunea curata, deoarece prin aceasta mintea prinde aripi si zboara catre Dumnezeu si iese în afara tuturor existentelor si nici un pretext sau atac vrajmas nu mai poate s-o robeasca.

21. Daca cuvintele rugaciunii nu patrund în adâncul sufletului, nu vor da drumul lacrimilor sa se reverse întru aratarea fetei.

22. Tot ceea ce faci împotriva fratelui tau, care te-a nedreptatit, toate ti se vor face piedica în timpul rugaciunii.

23. Rugaciune desavârsita fara chemare (invocare) mintala nu exista. Daca mintea va reusi aceasta prin silire, va provoca inimii durere si întristare. însa „inima înfrânta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmi 50, 18).

[1] În sensul ca respinge gândul pacatos, pe care cel viclean îl arunca în minte.