Duminica Împotriva iubirii de argint - 3 după Cincizecime

Predici la aceasta duminica puteti asculta de AICI

„Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc, nu se ostenesc nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon întru toată slava sa nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia” (Mat. 6, 28- 29).

Bogatul nu trebuie să se semeţească întru bogăţia sa

“Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le, să nu se înalţe cu gândul, nici să nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare”. Această învăţătură a dat-o Pavel ucenicului său Timotei (l Tim. 6, 17).

Este vrednic de luarea aminte a noastră, că Apostolul nu opreşte bogăţia în sine, nu a zis: „insuflă bogaţilor, să fie săraci, şi să arunce bogăţia lor”. Ci: „insuflă-le să nu se semeţească”. El ştia, că preţuirea peste măsură a bogăţiei şi umblarea şi alergarea după dânsa purcede de la mândrie, şi că din contra cel smerit nu pune în ea vreo mare vrednicie, nici întrebuinţează la ea râvnă mare. El ştia, că bogăţia nu este oprită, numai dacă cineva, o întrebuinţează la ceea ce este de trebuinţă. Adică, precum vinul în sine nu este ceva rău; ci rău este numai întrebuinţarea lui cea fără rânduială, adică bogăţia; aşa şi bogăţia nu este în sine ceva rău, ci rea este zgârcenia şi lăcomia de avere. Altceva este un lacom de avere, şi altceva un bogat. Aşa, lacomul de avere este acela, care, deşi are mult, totuşi nu se crede bogat, căci el de-a pururea tot mai mult pofteşte. Dar cel ce pofteşte mult, acela mai de grabă se poate numi lipsit, decât bogat şi avut. Zgârcitul este numai păzitorul, nu şi stăpânul avuţiei sale, rob era şi nu stăpânul banilor săi. Mai lesne ar da el o bucată din propriul său trup, decât ceva din comoara sa cea îngropată. El o păzeşte cu aşa teamă, ca şi când cineva i-ar fi poruncit, a nu atinge nimic dintrînsa. El se fereşte de ale sale, ca şi cum ar fi străine. Căci banii aceia, din care el nici într-un fel de împrejurări nu voieşte a da, încât mai bucuros ar suferi cea mai grozavă osândă, adică a iadului, decât să voiască a da ceva săracilor, cum pot oare aceşti bani să fie cu adevărat proprietatea sa? Cum poate el să fie stăpânul unui lucru, pe care el niciodată nu l-a întrebuinţat, nici s-a îndulcit de dânsul?

Aşadar Pavel nu porunceşte bogaţilor, să fie săraci, ci să fie smeriţi, fiindcă el ştia, că smerenia opreşte pe oameni de la umblarea şi alergarea după bogăţie şi de la iubirea ei cea fără rânduială. De aceea el îi sfătuia, să nu se mândrească întru bogăţia lor, şi totodată le arăta, cum pot să depărteze de la sine această mândrie.

Cum trebuie ei să înceapă aceasta?

Ei trebuie să bage seama la firea bogăţiei cât este ea de nesigură şi necredincioasă. Pentru aceasta Pavel a adăugat: „să nu nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare”. Adică nimic nu este mai necredincios, decât bogăţia; ea este sluga nemulţumită şi necredincioasă, şi de a-i pune asupra lui mii de cătuşe, el totuşi fuge cândva de la tine împreună