Duminica Vindecarea celor doi îndrăciti din ținutul Gadarenilor - 5 după Cincizecime

Predici la aceasta Duminica puteti asculta AICI

„Nu tot cel ce zice mie: Doamne, Doamne va intra întru Împărăţia cerurilor” (Mat. 7, 21)

Despre rugăciunea cea nedemnă şi păcătoasă

Nu de mult eu am vorbit despre aceea, că mulţi la rugăciune, arată răceală şi trândăvie, se arată somnoroşi, cască şi se întind, sau îndeobşte cată încoace şi încolo, şi vădesc un adevărat dispreţ pentru rugăciune.

Astăzi voi vorbi despre o altă greşală, care încă se săvârşeşte între altele, şi care este încă mai pierzătoare şi mai primejdioasă, decât cea dinainte.

Mulţi adică arată la rugăciune multă râvnă, se pleacă adânc, chiar se aruncă cu faţa la pământ, varsă călduroase lacrimi, suspină cu amar, întind mâinile, şi vădesc multă ardoare; dar întrebuinţează rău această căldură şi sârguinţă spre dauna sufletului lor. Adică ei strigă la Dumnezeu nu pentru păcatele lor şi-l roagă nu pentru iertarea greşelilor lor, ci îndreptează această râvnă a lor împotriva vrăjmaşilor lor, plâng la Dumnezeu pentru pedepsirea şi smerirea lor.

Ei fac asemenea aceluia, care ascuţeşte sabia sa, nu pentru ca să o întrebuinţeze împotriva vrăjmaşilor, ci pentru ca să lovească cu ea propriul său trup. De asemenea se folosesc aceşti oameni de rugăciune, nu pentru a dobândi iertarea păcatelor lor, ci pentru a cere de la Dumnezeu pedepsirea vrăjmaşilor lor. Acesta înseamnă tot la fel ca şi când cineva s-ar arunca în propria sa sabie, încă şi aceasta a născocit-o vrăjmaşul cel rău, Satana, pentru ca în toate chipurile putincioase să ne piardă atât prin râvna întru rugăciune, cât şi prin trândăvie şi răceală.

Unii jignesc pe Dumnezeu prin dispreţul lor pentru rugăciune, şi vădesc prin răceala lor nesocotinţa lor pentru Dumnezeu, alţii, măcar că arată râvnă, dar arată această râvnă spre nimicirea mântuirii lor celei sufleteşti. Acela, gândeşte Satana, este uşor de minte şi trândav, şi aceasta este de ajuns, ca el să nu tragă nici un folos de la rugăciunea sa. Celălalt, zice Satana mai departe, este râvnitor şi învăpăiat. Aşadar ce este de făcut? Eu nu pot slăbi râvna lui, de aceea trebuie să caut altă cale, spre a-l pierde.

Cum însă? Eu voi face, ca el să întrebuinţeze rău râvna sa, şi să o aplice nedrept. A se ruga împotriva vrăjmaşilor săi este o nedreptate. Dacă el face aceasta, atunci de la rugăciunea lui cea râvnitoare nu numai nu va avea nici un folos, ci prin aceea încă mai mult se va vătăma, decât prin răceală şi prin trândăvie. Atât de viclene sunt planurile acestui rău vrăjmaş! Pe unii îi răstoarnă în pierzare prin trândăvie, pe alţii prin râvnă, când această râvnă a lor nu corespunde legii lui Dumnezeu.

Dar noi trebuie să auzim încă, cum sună rugăciunea lor, şi din aceea să cunoaştem nebunia sufletului lor. Eu mă ruşinez, când voiesc să aduc cuvintele nebunilor, dar trebuie să le aduc, trebuie să repet sunetele limbii lor cele fără de minte. Cum sună deci rugăciunea lor? „Răzbună-mă, Doamne, se roagă ei, de vrăjmaşii mei, şi arată-le, că tu eşti Dumnezeul meu”. O nebune, omule! Nu dintru aceea că noi ne mâniem, ne necăjim şi