Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului

Sfîntul Nichifor, marele ajutător al dreptei credinţe, s-a născut în Constantinopol, din părinţi binecredincioşi şi temători de Dumnezeu, anume Teodor şi Evdochia. Tatăl lui s-a învrednicit de cununa mărturisirii, suferind bătăi şi îngroziri pentru cinstirea sfintelor icoane. Acestea s-au întîmplat pe vremea împărăţiei lui Constantin Copronim, de vreme ce el, fiind în dregătoria însemnării de tăinuite lucruri împărăteşti şi cinstind sfintele icoane cu bună credinţă, a fost pîrît la împăratul cel rău credincios, cum că se închină chipului Mîntuitorului şi al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi al tuturor sfinţilor.

Împăratul, auzind acestea, îndată a chemat la sine pe fericitul Teodor şi, cercetîndu-l şi înştiinţîndu-se că toate cele spuse împotriva lui sînt adevărate, îl silea să se lepede de cinstirea sfintelor icoane. Dar Teodor, robul lui Hristos, nu s-a supus voii împăratului. Pentru aceasta a fost bătut şi trimis în surghiun într-o cetate ce se numea Molina şi acolo, fiind aruncat într-o temniţă, pătimea cumplit pentru dreapta credinţă. După cîtăva vreme, chemîndu-l la Constantinopol şi silindu-l din nou la eresul împă-ratului, n-a voit să se supună dorinţei lui, ci petrecea nestrămutat în buna credinţă, alegînd să primească bătăi şi moarte, decît să calce legile bisericeşti şi rînduielile Sfinţilor Părinţi. Deci, cu porunca împăratului celui fărădelege, fiind muncit cu nemilostivire, în multe chipuri, a fost trimis iarăşi în Niceea, unde a petrecut şase ani în multă chinuire şi unde a trecut către Domnul spre veşnica şi fericita viaţă.

Soţia lui, cinstita Evdochia, a fost părtaşă la toate primejdiile şi chinurile bărbatului său, de vreme ce îi urma lui întru prigoane şi pătimea împreună întru legături, nedespărţindu-se de dînsul cu trupul şi cu duhul. După sfîrşitul bărbatului său, ea s-a întors în Constantinopol şi îşi petrecea cu dumnezeiască cuviinţă zilele sale, precum se cădea unei văduve sfinte; iar fiul ei, Nichifor, în vremea aceea, se îndeletnicea cu învăţătura filosofiei, apoi a fost pus la curtea împărătească în locul tatălui său. Fericita Evdochia n-a murit pînă ce n-a văzut pe fiul său în rînduiala călugărească şi arhierească. Deci, mulţumind lui Dumnezeu, s-a dus în mănăstirea de fecioare şi s-a tuns în călugărie; şi, plăcînd foarte mult lui Dumnezeu, s-a mutat la El, întru adînci bătrîneţi.

Al unor părinţi ca aceştia a fost odraslă acest fericit Nichifor, pentru care ne stă nouă înainte cuvîntul. Astfel, mlădiţa cea sfîntă a rădăcinii celei sfinte, hrănindu-se de la pieptul maicii sale în dreapta credinţă, a crescut în bune obiceiuri şi, povăţuindu-se la viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, îşi petrecea anii tinereţilor sale cu întreaga înţelepciune în înfrînare. Fericitul Nichifor era plin de înţelepciunea cea din afară şi dinlăuntru, adică, de cea lumească şi de cea duhovnicească, ştiind desăvîrşit nu numai cărţile filosofilor elini, ci şi dumnezeieştile Scripturi. El era şi ritor renumit; şi, pe lîngă aceasta, a fost împodobit cu toate faptele bune; pentru aceasta, era iubit şi cinstit de toţi pentru înţelegerea şi bunul său obicei. Deci, venind în vîrstă de bărbat, s-a cinstit între sfetnicii împără-teşti de pe vremea împărăţiei lui Leon, fiul lui Copronim. El păzea dreapta credinţă în mijlocul celor răucredincioşi, închinîndu-se sfintelor icoane şi îndemnînd