Cuviosul Prohor, făcătorul de minuni de la Pecerska

Dumnezeul cel milostiv şi bogat în îndurări, de multe ori sloboade răutăţi asupra neamului omenesc, ca astfel, pedepsindu-l, să-l aducă la cunoştinţa cea sănătoasă şi să-l îndemne la lucruri bune; însă deşi pedepseşte şi aduce asupra lui bătăi, cu toate acestea nu întîrzie a milui şi nu zăboveşte a tămădui de răni, precum este cu cuviinţă a se vedea din viaţa acestui Cuvios Prohor, care se mărturiseşte astfel: În zilele domniei lui Sviatopolc Iziaslavici multă prigonire s-a făcut oamenilor în Kiev, de către voievod, căci dărîma casele celor puternici, fără de pricini şi jefuia averi multe. Pentru aceasta, Dumnezeu a lăsat pe păgîni să aibă putere asupra lui şi s-au făcut războaie multe în stăpînirea lui de către polovţi. Pe lîngă acestea era şi între ei război, încît era atunci foamete şi mare lipsă în pămîntul Rusiei.

În acele zile, a mers acest fericit Prohor de la Smolensk la mănăstirea Pecersca, la egumenul Ioan şi de la dînsul a luat sfîntul şi îngerescul chip al monahilor. Apoi a început a se nevoi în fapte bune şi s-a dedat la înfrînare mare, încît şi de pîinea cea obişnuită s-a lipsit. Adunînd el lobodă mare, verde, şi frămîntînd-o cu mîinile sale îşi făcea pîine şi cu aceea se hrănea. Dar şi aceasta o pregătea mai înainte în vreme de vară pentru tot anul şi, venind altă vară, făcea la fel pentru anul viitor, încît nu-i trebuia obişnuita pîine în toate zilele vieţii sale. Pentru aceea era numit lobodnic, căci, afară de prescurile din biserică nu mînca niciodată în chilie, nici poame, fără numai lobodă, precum nici altceva nu bea, afară de apă.

Văzînd Dumnezeu răbdarea sfîntului şi atîta înfrînare, i-a prefăcut în dulceaţă amărăciunea de pîine făcută din lobodă, încît i se aduse bucurie în loc de mîhnire, pentru că nu se mîhnea acest fericit niciodată, ci, totdeauna bucurîndu-se, slujea lui Dumnezeu şi nici se înfricoşa vreodată în ispite. Vieţuia ca o pasăre şi afară de lobodă n-avea nimic, încît nu putea să se laude ca bogatul, zicînd: " Suflete, ai multe bunătăţi pregătite spre mulţi ani, odihneşte-te, mănîncă, bea şi te veseleşte" . Ci, avînd acele verdeţuri mai înainte pregătite pentru tot anul, se smerea pe sine, zicînd: "Prohore, în această noapte au să-ţi ceară sufletul de la tine, iar cele ce ai, cui vor fi?" Acest fericit a împlinit cu fapta cuvîntul Domnului ce zice: " Căutaţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici seceră, nici adună în jitniţe, ci Tatăl vostru ceresc le hrăneşte pe ele" . Sfîntul, rîvnind păsărilor, uşor îşi făcea calea pe care creştea loboda. De acolo, pe umerile sale, ca pe aripi o aducea în mănăstire şi astfel, din pămînt nearat, îi venea hrană nesemănată, ca şi păsărilor.

Astfel nevoindu-se sfîntul, s-a întîmplat în pămîntul Rusiei pe lîngă desele războaie şi o foamete mare, încît toţi se îngrozeau de moarte. Dar Dumnezeu, vrînd să preamărească pe plăcutul Său şi să miluiască pe popoarele Sale, a înmulţit atunci loboda mai mult decît în alte veri. De aceea, fericitul Prohor îşi impunea osteneală mai mare, aducînd neîncetat verdeţuri de