Duminica Nunta fiului de împărat - 14 după Cincizecime

Predici la aceasta duminica gasiti accesand urmatoarea pagina .

„ Iar ei, nebăgând de seamă, s-au dus: unul la holda sa, altul la negustoria sa” (Matei 22, 5)

Numai nebunul preferă bunurile pământeşti celor duhovniceşti

Fierbinţeala este mare şi arşiţa verii foarte grea, dar râvna voastră, prin aceasta, nu a slăbit, şi dorinţa voastră de a asculta cuvântul lui Dumnezeu nu s-a înăbuşit. Aşa fac toţi râvnitorii şi adevăraţii cinstitori ai învăţăturii cereşti. Din dragoste către cuvântul lui Dumnezeu, ei suferă toate cu înlesnire, numai ca să-şi poată împăca această poftă nobilă şi duhovnicească; şi nici frigul, nici fierbinţeala, nici mulţimea treburilor, sau grămada grijilor, nici orice altceva nu poate să-i abată de la această râvnă.

Şi cu dreptate, căci această privelişte, această Casă a lui Dumnezeu este mai slăvită şi mai vrednică de cinste decât palatul unui împărat. Darurile şi vredniciile pe care le capătă cineva într-un palat împărătesc, oricum ar fi ele, se sfârşesc cu viaţa cea de acum, şi pe lângă aceasta, ele sunt pline de nelinişte şi de griji.

Dar aici, în biserică, este cu totul altfel. Darurile care se dobândesc aici sunt cele mai sigure şi scutite de toată grija; vredniciile şi harurile ce se împart aici nu se sfârşesc, nu se nimicesc nici de moarte, ci prin ea mai mult se întăresc şi se statornicesc.

Nu-mi vorbi de un domn care şade în trăsura sa cea pompoasă, care are o înfăţişare aleasă şi este înconjurat de o suită mare; eu nu cred că aceasta face pe cineva cu adevărat om însemnat. Ci adevărata însemnătate şi mărime vine de la însuşirea sufletului, adică atunci când cineva stăpâneşte patimile sale, înfrânează poftele sale cele rele, biruieşte lăcomia averii, învinge pofta trupului, se ţine slobod de pizmă, nu se ţine de pofta cinstei deşarte, nu se înfiorează şi nu se cutremură de sărăcie, nu deznădăjduieşte la schimbarea poporului, şi altele ca acestea. Un asemenea om poate cu adevărat a se numi stăpân şi domn, căci adevărata domnie stă întru învingerea tuturor acestor lucruri.

Cine, din contra, măcar că domneşte asupra oamenilor, dar este rob al patimilor sale, pe un asemenea om eu l-aş putea numi cel mai mare şi mai neliber rob din lume.

Precum doctorii numesc bolnav de friguri pe un om în al cărui trup s-au aprins frigurile, chiar dacă ele nu s-au arătat în trup din exterior, şi cei neiscusiţi nu bagă în seamă această boală, tot aşa şi eu, cu dreptate numesc rob pe cel al cărui suflet este căzut în robia păcatului şi este prins de patimi. Deşi el, în afară se arată a fi un domn, înlăuntrul lui vuieşte prihana, şi patima domneşte asupra lui ca un tiran.

Dimpotrivă, numele de liber, de stăpân şi de domnitor le merită cu adevărat cei care au scăpat din tirania păcatului, în care nu domnesc patimile cele rele şi nu se înspăimântă de ceea ce în viaţa aceasta se socotesc nenorociri. Aşadar, acesta este adevăratul liber, împărat şi domnitor, chiar de ar fi înfăşurat cu zdrenţe sau ar zăcea în temniţă şi în legături.

Astfel de