Duminica Pilda Talantilor - 16 dupa Cincizecime

Dumnezeu creează inegalitatea; oamenii cârtesc, nu le place. Dar sunt oamenii mai înţelepţi decât Dumnezeu ? Dacă Dumnezeu a făcut inegalitatea, înseamnă că aşa e bine, înseamnă că inegalitatea este mai decât egalitatea. Dumnezeu creează inegalitatea spre binele omului, dar acesta nu-şi da seama ca este buna. Dumnezeu creează inegalitatea pentru că este frumoasa, dar omul nu-şi dă seama de frumuseţea ei. Dumnezeu creează inegalitatea din iubire, care ea însăşi creste si se hrăneşte din inegalitate – dar oamenii nu văd iubirea din ea.

Orbenia se răzvrăteşte împotriva vederii, nebunia împotrivii înţelepciunii, răul împotriva binelui, urâtul împotriva frumosului, ura împotriva dragostei. Adam şi Eva s-au dat pe mâna Satanei ca să ajungă deopotrivă cu Dumnezeu. Cain l-a ucis pe fratele sau Abel pentru că jertfele lor nu erau deopotrivă de plăcute lui Dumnezeu. De atunci şi până acum păcătoşii sunt în război cu inegalitatea. Dumnezeu însă a creat inegalitatea mai înainte de ei, pentru că şi pe îngeri i-a făcut Dumnezeu neegali. Dumnezeu vrea că oamenii să nu fie la fel în cele dinafară, adică în bogăţie, putere, stare, învăţătură şi aşa mai departe, dar nu ca sa se ia la întrecere unii cu alţii. „Nu te aşeza în locul cel dintâi”, poruncește Domnul (Luca 14, 8).

Dumnezeu vrea ca oamenii să se ia la întrecere în înmulţirea virtuţilor lăuntrice: credinţă, bunătate, mila, dragoste, blândeţe, smerenie şi ascultare. Dumnezeu dă şi darurile dinafară şi cele dinlăuntru, deși mai mare preţ pune pe acestea din urmă. Daruri exterioare a dat şi dobitoacelor, dar daruri duhovniceşti a revărsat numai în om. Omului i-a dat aşadar mai mult decât dobitoacelor, de aceea şi cere de la om mai mult. Ceea ce a dat omului pe deasupra sunt darurile duhului.

Darurile dinafară le-a dat Dumnezeu omului întru slujirea celor dinlăuntru, pentru că tot ce este în afară slujeşte lăuntricului. Tot ce e vremelnic slujeşte veşniciei, tot ce e muritor slujeşte nemuririi. Aşa s-a hărăzit de la Dumnezeu. Omul care o ia pe cealaltă cale, risipindu-şi zestrea de duh ca să-şi agonisească bunuri trecătoare, averi, putere, vază şi slavă lumească, este ca un fiu care, moştenind de la tatăl său aur mult, îl cheltuieşte, cumpărându-şi praf şi cenușă. Omul care a simţit darul lui Dumnezeu în suflet, nu mai pune mult preţ pe lucrurile dinafară, la fel cum cineva, trecând prin scoli înalte, nu se laudă cu şcoala primară.

Nebunul, nu înţeleptul, se lupta pentru cele din afară. Înţeleptul se prinde în lupta cea bună întru înmulțirea celor duhovniceşti. Toți cei ce se irosesc în luptă pentru cele din afară nu pot sau le e frică să privească înlăuntrul lor şi rămân nelucrători pe cel mai de seamă tărâm al omenescului.

Dumnezeu nu caută nici la ceea ce este, nici la ceea ce are omul în această lume: nici cum se îmbracă, nici ce mănâncă, nici cum e văzut de alţii. Dumnezeu caută numai si numai la inima omului.

Altfel spus, pe Dumnezeu nu-L câştigi cu agonisita cea dinafara ci cu buna sporire a celor dinlăuntru, cu îmbogăţirea în duh si în adevăr. Despre aceasta ne vorbeşte Evanghelia de