Sfintii Mucenici Eutropiu, Cleonic si Vasilisc: Page 7din9

PrintPrint

tot poporul în capiştea Artemidei cu jertfe. Apoi adunîndu-se poporul, a venit şi ighemonul, fiind aduşi şi Sfinţii mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc, după porunca ighemonului. Şi, săvîrşindu-se închinarea la idoli de toţi cei ce erau acolo, căci unii aduceau tămîie spre jertfă, iar alţii vite necuvîntătoare, ighemonul a zis: "Eutropiu, apropie-te împreună cu tovarăşii tăi şi jertfeşte zeilor ca să nu mori rău".

Iar Sfîntul Eutropiu cu prietenii săi au început a grăi: "Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule şi veşnice, Cel ce eşti Preacurat, neschimbat, Care în cer locuieşti şi pe pămînt Te slăveşti, Cel ce ai întărit cerul, ai întemeiat pămîntul, ai făcut munţii, Cel ce numeri mulţimea stelelor şi le chemi pe nume, luminează-ne şi pe noi din înălţimea Ta; Cel ce ai izbăvit odată pe sfinţii tăi, pe cei trei tineri, din cuptorul Babilonului şi ai mîntuit pe Sfîntul Daniil din gurile leilor; Cel ce ai eliberat de la moarte pe roaba Ta Susana şi pe Sfînta Tecla ai păzit-o de foc şi de fiare; Cel ce ai fost cu Sfîntul Teodor în pătimirile lui; Tu fii împreună şi cu noi şi, venind la locul acesta, arată-Ţi puterea şi pierde toată elineasca îndrăcire; fă ca în locul acesta creştinii să-Ţi aducă jertfe fără de sînge, Ţie, adevăratul Dumnezeu, că Tu eşti Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos şi Ţie se cuvine slava, Unuia născut Fiului Tău şi Sfîntului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin".

Zicînd acestea sfinţii, s-a făcut tunet şi cutremur mare, încît şi temelia capiştei s-a clătinat, şi au fugit toţi de la capişte împreună cu ighemonul, fiind cuprinşi de mare frică, ca să nu moară, iar idolul Artemidei a căzut şi s-a sfărîmat în mici bucăţi. În acel cutremur s-a auzit glas de sus, grăind către sfinţi: "S-au auzit rugăciunile voastre. De acum locul acesta va fi biserica de rugăciune a creştinilor". Şi se veseleau sfinţii întru Domnul.

Potolindu-se cutremurul, toţi, după un ceas lăsînd frica, s-au întors şi, stînd la judecată, scrîşneau din dinţi asupra sfinţilor. Apoi a poruncit să se aducă pucioasă şi smoală, pe care să le fiarbă în trei căldări şi să le toarne peste trupurile mucenicilor. Şi a poruncit să înfigă în pămînt nişte pari tari şi să pună în ei pe sfinţi. Să le răstignească mîinile, legîndu-le de pari, una de un par şi alta de altul.

Făcîndu-se aceasta şi fierbînd căldările mult, Sfîntul Cleonic a grăit către Sfîntul Eutropiu: "Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate, că mare nevoie ne stă astăzi înainte!"

Şi s-au rugat, grăind: "Doamne, Iisuse Hristoase, acum vino în ajutorul nostru şi arată puterea Ta, căci puterea noastră este slabă! Tu ne întăreşte în răbdarea muncii acesteia". Şi au adus slugile căldările ce fierbeau cu smoală şi cu pucioasă, ţinîndu-le cu mîinile de torţile de fier. Iar Sfîntul Eutropie a zis către slugi: "Domnul să întoarcă lucrul vostru asupra voastră".

Acestea zicînd, îndată, cu puterea lui Dumnezeu, şi-au dezlegat ucenicii mîinile de la pari şi, singuri luînd cu mîinile lor căldările ce fierbeau, le-au turnat peste piepturile lor; şi, vărsîndu-se smoala de pe

Comentarii recente