Cuviosul Iacob pustnicul: Page 2din10

dus la dînsul seara, foarte tîrziu, şi, bătînd în uşă, îl ruga ca să-i deschidă şi s-o lase înăuntru. Dar fericitul, nedeschizîndu-i, ea mai tare bătea fără de ruşine, supărîndu-l cu multele rugăminţi. Deschizînd sfîntul uşa şi văzînd pe femeie, socotea că este o nălucă. Deci, îngrădindu-se cu semnul Crucii, îndată a închis iarăşi uşa şi, întorcîndu-se în chilie, stătea cu faţa spre răsărit; apoi s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul ca să izgonească de la dînsul drăceasca nălucire. Fiind la miezul nopţii, femeia bătînd neîncetat, a strigat cu mare glas, zicînd: "Miluieşte-mă, tu, cel ce eşti adevărat rob al Dumnezeului celui viu! Deschide-mi uşa, ca să nu fiu înaintea chiliei tale mîncare fiarelor!"

Cuviosul bărbat Iacob, gîndindu-se la vremea cea de noapte şi la mulţimea fiarelor, a deschis uşa nevrînd, şi a zis către dînsa: "De unde ai venit şi ce cauţi aici?" Femeia a răspuns: "Sînt din mănăstirea fecioarelor, trimisă în cetate de egumenă pentru o trebuinţă şi iată, întorcîndu-mă, m-a cuprins noaptea întunecată şi am rătăcit din cale şi am venit aici. Deci mă rog ţie, omule al lui Dumnezeu, miluieşte-mă şi nu mă lăsa înaintea uşii tale, ca să mă mănînce fiarele, ci-mi porunceşte ca să rămîn la tine în noaptea aceasta, pînă ce se va face ziuă; şi voi merge apoi în calea ce-mi este înainte".

Cuviosul, milostivindu-se spre dînsa, a lăsat-o înăuntru, punîndu-i înainte pîine şi apă. Iar el, închizîndu-se singur în chilia cea mai dinăuntru, a lăsat-o pe ea în cea mai dinafară. Deci ea, mîncînd pîinea, s-a odihnit puţin. După aceea, prefăcîndu-se că este bolnavă, a început a striga cu amar, tăvălindu-se la uşa chiliei celei mai dinăuntru şi rugînd pe cuviosul ca să-i ajute.

Sfîntul, uitîndu-se pe o ferestruică şi văzînd-o bolind, nu se pricepea ce să-i facă. Iar ea a zis: "Rogu-mă ţie, părinte, caută spre mine şi mă îngrădeşte cu semnul Crucii, de vreme ce mă doare inima foarte rău". Iar el, auzind aceasta, a venit la dînsa şi îndată, aprinzînd foc aproape de femeie şi aducînd untdelemnul sfînt pe care îl avea, a şezut lîngă ea. Punînd la foc mîna cea stîngă, iar pe cea dreaptă muind-o în sfîntul untdelemn, se atingea de pieptul acelei femei, pe de o parte făcînd semnul Crucii, iar pe alta, ungîndu-i şi încălzindu-i inima ei cu mîna, căci spunea că foarte rău boleşte.

Însă ea, de necurată poftă fiind pornită spre dînsul, voind a-l vîna, îi zicea: "Mă rog ţie, părinte, unge-mă mai mult cu untdelemn şi cu mîna încălzeşte-mi inima, ca să înceteze durerea care m-a cuprins".

Iacob, fiind nevinovat cu inima şi fără de răutate, credea cuvintele femeii şi a făcut aceea. Însă, văzînd şi înşelăciunea diavolească ce îi ridica război trupului şi temîndu-se ca nu cumva din milostivirea şi îndurarea cea de prisos faţă de dînsa, să-şi aducă asupra sufletului său veşnică durere, două sau trei ceasuri şi-a ţinut mîna stîngă în foc, suferind tare, încît şi încheieturile degetelor lui arzîndu-se, au căzut. Aceasta o făcea fericitul, oştindu-se împotriva războiului diavolesc; ca, pentru nesuferita durere ce i se făcea prin arderea