Rugaciunea

1. Cel care nu are rugaciune izbavita de gândurile viclene, acela este ca si cum ar merge la razboi fara arma. Rugaciune o înteleg pe aceea care se face neîncetat în adâncul sufletului, astfel încât, prin chemarea lui Hristos, satana, care lupta în ascuns, sa fie biciuit si ars.

2. Diavolul, ca un leu care racneste, merge împreuna cu puterile sale, cautând pe cine sa înghita. Asadar, luarea aminte la inima, trezvia, împotrivirea fata de gândurile viclene si rugaciunea catre Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, sa nu înceteze niciodata. Pentru ca un ajutor mai bun în afara lui Iisus nu vei afla în toata viata ta. Numai Domnul, ca Dumnezeu ce este, cunoaste vicleniile, mestesugurile si uneltirile dracilor.

3. Sa ne ostenim ca David, strigând: „Doamne Iisuse Hristoase”. Sa raguseasca gâtul nostru si sa nu se oboseasca ochii mintii noastre a nadajdui în Domnul Dumnezeul nostru.

4. Împotrivirea întru cuvânt astupa gura vicleanului[1], în timp ce chemarea lui Iisus Hristos alunga din inima orice lucru viclean si vatamator si tamaduieste ratiunea care dormiteaza. Orice atac viclean are în imaginatie forma unui anumit lucru sensibil ca sa provoace lovirea; fie a persoanei care ne-a întristat, fie o alta forma de iubire de placere sau de lacomie, care vadeste gândurile noastre patimase si ca mintea nu a fost cu luare aminte. Atunci chemarea staruitoare si rugaciunea se impun pentru slobozirea mintii din robie.

5. În timpul rugaciunii diavolul se tulbura. Asadar, el foloseste spre apararea sa, chipurile, diferite amintiri utile ca sa robeasca mintea si s-o desparta de chemarea si pomenirea dumnezeiasca, încât rugaciunea sa ramâna neroditoare. Orice gând si aducere aminte gresita în momentul rugaciunii împiedica si robeste mintea.

6. Daca doresti sa te rogi asa cum trebuie, sa nu întristezi nici un om. Altfel, zadarnic te rogi.

7. „Lasa darul tau – spune Domnul – în fata altarului si mergi întâi si te împaca cu fratele tau” (vezi Matei 5, 24) si apoi vino sa te rogi fara tulburare. Pentru ca pomenirea raului opacizeaza ratiunea celui ce se roaga si întuneca rugaciunile lui.

8. Când diavolul se foloseste de multe mijloace si nu poate sa împiedice rugaciunea dreptului, atunci se retrage pentru putina vreme si apoi se razbuna pe el pentru ca se roaga. Sau îl provoaca, sa-l faca sa se mânie, distrugându-i starea lui cea buna a mintii, care s-a creat prin rugaciune, sau, întrucât îl întarâta la placerea cea irationala, îi întineaza mintea.

9. Atunci când te rogi asa cum trebuie, sa le astepti pe acelea care nu trebuie, si sa stai barbateste ca sa pazesti rodul rugaciunii. Pentru ca dintru început la acestea ai fost rânduit, ca sa lucrezi si sa pazesti. Asadar, de vreme ce ai lucrat, nu lasa nepazit ceea ce ai facut; dar daca vei lasa nepazit, nu te-ai folosit deloc de la rugaciunea ta.

10. Tot razboiul care se face între noi si dracii necurati nu se poarta pentru altceva decât pentru rugaciunea duhovniceasca. Fiindca foarte urâta si suparatoare li se face acestora rugaciunea, în timp ce pentru noi este aducatoare de mântuire, de buna placere