Sfântul Ioan de Kronstadt

DOAR PRIN LUPTĂ SE CÂȘTIGĂ VIRTUȚI

Sfantul Ioan din Kronstadt

Să nu-ți fie frică de luptă, nu fugi de ea. Când nu se luptă, nu sunt nici virtuți; când nu ne sunt puse la încercare credința și dragostea, nu putem ști dacă avem credincioșie și iubire către Dumnezeu.

NĂDEJDEA CREȘTINULUI ADEVĂRAT

Sfantul Ioan din Kronstadt

Care este nădejdea cea mai nestrămutată, fără greşeală şi vrednică de crezământ a creştinului celui adevărat? Nădejdea vieţii veşnice şi a răsplăţii veşnice. La împlinirea ei au ajuns toţi cei care s-au nevoit întru adevăr după duhul Bisericii şi al tuturor sfinţilor.

CINE M-A CREAT AȘA DE MINUNAT?

Sfantul Ioan din Kronstadt

Fă-ţi timp să te întrebi mai des: căre-i înţelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ţine constant în viaţă şi îl direcţionează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toţi oamenii?

4 MIJLOACE CARE GARANTEAZĂ NĂDĂDEJDEA CREȘTINĂ

Sfantul Ioan din Kronstadt

Iată mijloacele care garantează nădejdea creștină: rugăciunea, mai cu seamă cea deasă, mărturisirea sinceră a păcatelor, când ne rugăm, citirea deasă a cuvântului lui Dumnezeu și mai ales împărtășirea cât mai deasă cu De-viață-făcătoarele Taine, cu Trupul și Sângele l

CURĂȚIREA DE PATIMI

Sfantul Ioan din Kronstadt

Nu salvăm casa de incendiu când a fost cuprinsă de flăcări, ci atunci când a izbucnit focul. Întocmai așa se întâmplă și cu sufletul: sufletul este casa; patimile - focul.

FAPTELE BUNE ÎȚI SCHIMBĂ CHIPUL

Sfantul Ioan din Kronstadt

E bine, cum nu se poate mai bine, să faci fapte bune. Omul bun este împăcat cu sine, este prietenul lui Dumnezeu, este şi altora plăcut. Cel ce face binele atrage fără să vrea asupra-i toate privirile. De ce?

CUM APARE MÂNDRIA ÎN SUFLET

Sfantul Ioan din Kronstadt

Veghează cu tărie să nu încolțească în tine trufia. Ea apare însă pe nesimțite, mai cu seamă atunci când te superi și îți ieși din fire pe alții, din cele mai neînsemnate motive.

DIN CAUZA NEÎNDREPTĂRII NOASTRE ALȚII STĂRUIE ÎN GREȘELI

Sfantul Ioan din Kronstadt

Vrei să-i faci pe alții să se îndrepte de greșeli, în timp ce tu întârzii să te îndrepți; oare nu suferi și tu de boala de care suferă toți ceilalți? Oare nu chiar din cauza ta, a neîndreptării tale stăruie și alții în greșeli și în patimi?

CE ADÂNCĂ TREBUIE SĂ FIE INIMA PREOTULUI

Sfantul Ioan din Kronstadt

„Ce sfântă lărgime, adâncime şi înălţime a inimii trebuie să aibă preotul săvârşind Liturghia! Inima lui trebuie să încapă tot universul, chiar şi tot cerul, toate cele mai dedesubt!"

Subscribe to Sfântul Ioan de Kronstadt

Comentarii recente