Duminica Pescuirea minunată - 18 după Cincizecime

Predici la aceasta duminica gasiti accesand aceasta pagina .

„De acum înainte vei fi pescar de oameni”  (Luca 5, 10).

Comportarea creştinului către greşelile aproapelui

Vă laud, prietenii mei, că nu încuviinţaţi uşurimea minţii şi lenevirea altora, şi prihăniţi aceste rele purtări, şi mă minunez de această râvnă a voastră; însă doresc ca ea să fie amestecată şi măsurată cu blândeţe şi cu iubirea aproapelui.

O râvnă fără băgare de seamă şi fără de blândeţe nu este râvnă, ci urgie, şi sfătuirea fără iubirea aproapelui este o nepriinţă şi amărăciune.

De aceea vă rog, să nu judecaţi cu asprime greşelile celor de aproape ai voştri!

Precum cel ce fără compătimire se atinge de rănile fraţilor săi, şi el de asemenea nu va afla iertare greşelilor sale la alţii; tot aşa pe de altă parte  cel ce judecă cu milă greşelile aproapelui, cand el insusi va cadea vreodata, va afla multe mâini, care iarăşi îl vor ridica.
 
Zic aceasta nu cu scopul, de a întări în lenevirea lor pe cei uşori de minte şi nepăsători, mai vârtos voiesc eu a spori încă râvna voastră pentru mântuirea sufletească a aproapelui, dar voiesc totodată a o face mai nobilă şi mai plină de dragoste.

Pavel ne-a poruncit: „mustră, ceartă, îndeamnă” (II Tim. 4. 2), şi cineva nu trebuie, ca de-a pururea să întrebuinţeze numai unul din aceste mijloace, ci trebuie a amesteca şi a schimba aceste mijloace de îndreptare, pentru ca ele să aducă un folos cu atât mai mare.

Dacă noi pururea numai ne-am prici şi ne-am certa, nu am dobândi alta, decât am face pe oameni să nu se mai ruşineze; iar dacă noi numai am îndemna, i-am face numai mai uşori de minte, încă şi doctorii nu totdeauna taie şi ard, ei adeseori numai cât leagă rănile, şi nu totdeauna întrebuinţează doctorii iuţi şi amare, ci adeseori încă şi de cele line.

Pe unele le întrebuinţează ei, spre a curăţi rănile de puroi şi de putreziciune, iar pe altele, spre a alina şi ostoi durerile. De aceea zice Pavel într-alt loc: „fraţilor, de va cădea vreun om în vreo greşală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi pe unul ca acela cu duhul blândeţilor, păzindu-te pe tine, ca să nu cazi şi tu în ispită” (Gal. 6, 1).

Aceasta este îndemnare slăvită, un sfat însemnat, o dovadă de cea mai mare îngrijire a Apsotolului pentru noi şi o mărturie a inimii lui celei părinteşti. Acestea, fraţii mei, sunt nişte cuvinte vrednice de limba Sfântului Pavel!

Mai întâi se sileşte el a dobândi bunăvoinţa celui ce-l ascultă, sau îl citeşte, prin aceea că îl numeşte frate. Aceasta este tot atâta, ca şi când ar zice: tu te-ai născut din acelaşi trup de mamă şi într-aceeaşi dureri, te-ai crescut cu aceeaşi hrană, ai acelaşi tată şi aceeaşi naştere duhovnicească, ca şi aproapele tău cel căzut în păcat.

Arată-i acum înrudirea ta cu dânsul prin felul şi chipul, cu care cerţi greşelile lui.

Apostolul zice: „De va cădea vreun om în vreo greşeală”, el nu zice tocmai: „dacă ar păcătui vreun om”, şi prin acesta dă a înţelege