OCHII SENINI

PrintPrint
Când Domnul priveşte cu milostivire la fiii pământului cu ochii naturii, cu „ochii” unui timp senin, limpede, deschis, ne simţim cu toţii în largul nostru, uşori şi veseli. Când atmosfera este curată, aerul ne pătrunde binefăcător în suflete şi în trupuri; când atmosfera devine rece, umedă, apăsătoare, simţim ceva ca o povară, pe suflet şi pe trup, mulţi ne îmbolnăvim, pe mulţi ne răpune aleanul şi urâtul. Este modul prin care natura influenţează puternic şi irezistibil starea oamenilor. Şi este interesant de observat că cine este legat mai puţin de poftele şi desfătările vieţii, cine nu s-a făcut rob pântecelui, cine este mai cumpătat la mâncare şi la băutură, faţă de acela natura pare să se arate mai binevoitoare, nu-l apasă sau o face într-o mai mică măsură decât în cazul celor deveniţi sclavii firii şi trupului. O, cât de limpede ni se arată că adevărata noastră viaţă este în Domnul, nu în cele materiale; cât de clar vedem că Domnul „lucrează toate în toţi” (1 Corinteni 12, 6). În atmosferă El este respiraţia noastră; în mâncare, ne satură, în băutură, ne ogoieşte setea; El ne îmbracă, ne adăposteşte, ne încălzeşte şi ne linişteşte; ne aduce linişte şi în somn; Îl regăsim în cuvântul curat, învăţătoresc, înţelept şi ziditor, în dragostea unora faţă de alţii. Doamne, Stăpâne, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru! Dă-ne ca în fiecare clipă a vieţii noastre să ne amintim de Tine, că prin Tine „trăim şi ne mişcăm şi suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28), că viaţa ne-a fost dată de Tine, respiraţia, totul! Dar să ţinem minte, dacă în toate cele de care am vorbit până acum nu vom ţine seama de poruncile şi rânduielile lăsate de la Dumnezeu, El ne va fi şi pedeapsa noastră. Pedepsi-ne-va cu atmosfera, cu mâncarea, cu băutura, nu ne vom mai sătura, nu ne vom mai astâmpăra setea, ne va face să ne scârbim de mâncare şi de băutură sau să ne îmbolnăvim de ele. Aşa cum se întâmplă când cuiva nu-i mai prieşte mâncarea, când i se urăşte de îmbrăcăminte şi de casă, când nu-şi mai găseşte liniştea nici în somn, când vorbele lui nu mai au nici o legătură între ele, când are parte de dragoste nestatornică, chinuitoare şi pârjolitoare. Se vădeşte că pedepsele ne vin chiar din pornirile noastre păcătoase. „Prin ceea ce păcătuieşte cineva, prin aceea se pedepseşte” (Înţelepciunea lui Solomon 11, 16).
Sursa: 
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 117-118.

Comentarii recente