CĂLDURA

Vezi că de la căldură unele lucruri se înmoaie și se topesc - cum ar fi ceara, untura, untul și celelalte asemenea -, pe când altele se întăresc sau se usucă - cum se întâmplă cu lutul, lemnul, iarba și așa mai departe. în acest chip, felurimea lucrărilor ce se petrec din pricina căldurii ține de acele lucruri care o primesc, și nu de căldură în sine, căci ea pe toate deopotrivă le încălzește, atât pe unele, cât și pe celelalte. Asemenea și oamenii: prin căldura bunătății și a îndelungii răbdări a Domnului, unii se înmoaie, se încălzesc, se umilesc și se smeresc întru pocăință și întru "întristarea cea după Dumnezeu" (2 Corinteni 7, 10), iar alții se învârtoșează și tot mai mult se întăresc în cele rele. Către aceștia Apostolul grăiește așa: "O, omule! Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te duce la pocăință? Dar după învârtoșarea ta și după inima ta nepocăită îți aduni mânie în ziua mâniei și a descoperirii dreptei Judecăți a lui Dumnezeu" (Romani 2, 1, 4-5). O astfel de felurime a lucrării ce se petrece în inimi nu este izvodită de bunătatea lui Dumnezeu, ci de inima omenească ce se folosește întru cele rele de blândețea Domnului și nu voiește a se căi, pe când bunătatea Sa pe toți deopotrivă îi îndeamnă spre pocăință. Astfel s-a învârtoșat și Faraon care, deși a văzut atâtea minuni făcute de Dumnezeu, tot nu s-a îndreptat, ci a pierit. Asemenea se împietresc și astăzi mulți - cei care-și lasă pocăința de pe-o zi pe alta -, însă moartea îi răpește atunci când ei nu se așteaptă și îi trimite în veacul celălalt fără nădejdea mântuirii. Din aceasta înveți, creștine, să nu amâni pocăința ta, ci sculându-te, îndată să te îndreptezi și să te căiești, urmând îndemnul Sfântului Duh: "Astăzi de veți auzi glasul Lui, nu vă învârtoșați inimile voastre" (Psalmul 94, 7-8).