Predici la aceasta sarbatoare gasiti accesand pagina aceasta .
Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născîndu-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescînd, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. El vieţuia cu cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmînd lui David în blîndeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini. Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, cu osîrdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. În lume atît de mult a plăcut lui Dumnezeu, încît s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvîntul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, în împărăţia marelui Constantin şi a lui Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite.
Oarecînd era în ostrovul acela secetă mare şi uscăciune, iar uscăciunii îi urma foametea şi foametei, moartea; căci mulţime de popor murea de foame. Pentru acea închidere a cerului, trebuia un Ilie sau un altul asemenea lui, ca să-l deschidă cu rugăciunea. Unul ca acela s-a arătat Sfîntul Spiridon, care, văzînd nevoia ce venea asupra poporului şi milostivindu-se părinteşte spre cei ce piereau de foame, s-a rugat cu sîrguinţă către preabunul Dumnezeu, Care îndată a umplut cerul cu nori, adunîndu-i de la marginile pămîntului. Apoi a fost lucrul cel mai minunat, ca să nu socotească cineva că ploaia s-a făcut din stihii, în chip firesc, căci multă vreme norii n-au dat ploaie, pînă ce iarăşi sfîntul a mai făcut rugăciune cu fierbinţeală şi atunci s-a vărsat ploaie mare pe pămînt şi n-a încetat multe zile, pînă cînd iarăşi s-a rugat sfîntul şi s-a făcut senin.
Pămîntul s-a adăpat cu îndestulare şi şi-a dat roadele sale, căci s-au îmbelşugat ţarinele, au rodit sadurile şi grădinile şi a fost după foametea aceea îndestulare multă prin rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu, Spiridon. Peste cîţiva ani, prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor, s-a făcut foamete în latura aceea şi se bucurau bogaţii vînzători de grîu, pentru acea scumpete, căci aveau grîu strîns de mulţi ani şi, deschizîndu-şi hambarele, au început a-l vinde scump. Atunci era în cetatea Trimitundei un vînzător de grîu, nesăţios de iubirea de argint şi plin de lăcomie. Acela, cîştigînd cu neguţătoria prin alte părţi mult grîu şi aducîndu-l cu corabia în cetate, nu voia să-l vîndă cu acel preţ, cu care se vindea în cetate, ci l-a pus în hambare, pînă cînd se va înmulţi foametea în cetate, pentru ca să-l vîndă mai scump şi să cîştige avere mai multă.
Fiind foamete mare şi din zi în zi înmulţindu-se, bogatul acela a început a vinde grîul său foarte scump. Atunci a venit la dînsul un sărac, cerînd şi rugîndu-l cu lacrimi să-l miluiască şi să-i dea puţin grîu, pentru ca să nu moară de foame cu copiii şi femeia sa. El, fiind cuprins de nemilostivire
Comentarii recente