Duminica Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr - 22 după Cincizecime

PrintPrint

Predici la aceasta duminica gasiti accesand aceasta pagina .

„Era un om oarecare bogat, şi se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele luminat. Şi era un sărac oarecare, anume Lazăr, care zăcea înaintea uşilor lui plin de bube. Şi poftea să se sature din fărâmiţările care cădeau din masa bogatului; şi câinii venind, lingeau bubele lui” (Luca 16, 19-21)

Prin această pildă, Hristos voieşte să ne înveţe următoarele: Era un om bogat, zice El, care trăia în multe desfrânări, şi totuşi nu suferise nici o nenorocire, ci, dimpotrivă, îi curgeau toate bunurile ca un râu. Că pe el nu l-a ajuns nici o întâmplare rea, neaşteptată, că n-a avut nici o pricină de descurajare şi nici o neîndemânare în viaţă, aceasta arată Domnul prin cuvintele: „veselindu-se în toate zilele luminat”. Iar că el trăia în păcate, se vede din sfârşitul ce l-a ajuns, şi încă mai dinainte, din dispreţul său către săraci. Căci el n-a fost fără milă numai către cel ce zăcea înaintea uşii lui, ci către toţi.

Dacă el nu s-a milostivit asupra unui om, care de-a pururea zăcea înaintea porţii lui şi înaintea ochilor lui, pe care în fiecare zi trebuia să-l vadă nu numai o dată, sau de două ori, dacă el, zic, nu se milostivea asupra acestui om care suspina sub o patimă aşa de grea şi într-o sărăcie aşa de mare, care întreaga sa viaţă a târât-o într-o ticăloşie aşa de mare şi într-o durere aşa de amarnică, cum se va fi milostivit el asupra altuia?

Dacă el a trecut în prima zi pe lângă Lazăr, totuşi, ar fi trebuit a doua zi să simtă compătimire; şi dacă şi de această dată iarăşi a trecut cu vederea, ar fi trebuit ca măcar a treia zi, sau a patra zi, ori în zilele următoare să se fi mişcat, dacă n-ar fi fost mai cumplit decât o fiară sălbatică, însă el nu simţea nimic din toate acestea, ci era mai crud şi mai neînduplecat decât judecătorul acela din Evanghelie, care nici de Dumnezeu, nici de oameni nu se temea (Luca 18, 4).

Pe acesta, oricât de cumplit şi sălbatic era, totuşi l-a îndemnat spre milă plângerea cea stăruitoare a văduvei, şi rugămintea ei l-a mişcat spre ascultare; la îmbuibatul cel bogat, şi acestea au rămas zadarnice. Şi totuşi, rugămintea lui Lazăr era mai lesne de împlinit. Văduva căuta ajutor contra vrăjmaşului ei, dar acesta voia numai ca cineva să-i potolească foamea şi să nu fie nebăgat în seamă. Aceea era împovărătoare prin strigătele ei; acesta, dimpotrivă, se arăta înaintea bogatului totdeauna în tăcere, şi o astfel de liniştire trebuia să mişte o inimă oricât de împietrită.

Când cineva ne necăjeşte, adeseori, noi ne supărăm, dar când vedem că cei nevoiaşi se arată înaintea noastră într-o adâncă tăcere, nu zic nici o vorbă, şi deşi nu sunt ascultaţi, totuşi nu se supără, ci pururea ni se arată tăcând, atunci noi, chiar de am fi mai nesimţitori decât pietrele, totuşi suntem mişcaţi de covârşirea unei astfel de răbdări.

Pe lângă acestea, însăşi faţa lui Lazăr, cea

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente