Duminica Vindecarea slăbănogului din Capernaum - 6 după Cincizecime: Page 4din6

el ceea ce este propriu al său. Căci rostirea: „Sfinţească-se numele Tău”, nu înseamnă altceva, decât: „proslăvit fie numele Tău”.

Prin aceste cuvinte noi ne învăţăm încă, a dirija viaţa noastră prin fapte bune, pentru ca oamenii, văzând aceasta, să proslăvească pentru aceasta pe Tatăl cel ceresc, potrivit cu graiul lui Hristos: „Să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei, văzând faptele noastre cele bune, să proslăvească pe Tatăl vostru cel ceresc” (Mat. 5, 16).

Mai departe Hristos ne învaţă a ne ruga: „vie împărăţia ta”. Fiindcă noi suntem tiranizaţi de poftele trupului şi năpăstuiţi de mii de ispite, de aceea împărăţia lui Dumnezeu este foarte trebuitoare, pentru că păcatul să nu împărătească în trupul nostru cel muritor, şi noi să nu-i dăm ascultare întru poftele lui, nici să facem mădularele noastre arme ale nedreptăţii.

Mai vârtos ele trebuie a fi arme ale dreptăţii spre slujirea Domnului, şi noi să fim cu ele ostaşi ai împăratului cel veşnic. Afară de aceasta, cuvintele acestea ne învaţă, a nu preţui peste măsură viaţa de acum, a socoti puţin lucrurile pământeşti, a alerga după cele viitoare, ca unele ce sunt rămâitoare, şi a căuta împărăţia cerească cea veşnică.

Noi nu trebuie să ne lipim de bucuriile acestei lumi, nici de frumuseţea trupului, nici de mărimea avuţiei, nici de mulţimea bunurilor, nici de luxul caselor, nici de putere, nici de precădere, nici de stăpânire, de porfiră şi de coroană, nici de mâncările cele scumpe, nici de mesele cele desfătate, nici de altceva, ce gâdilă simţurile noastre, ci trebuie a ne despărţi de toate aceste lucruri, şi de-a pururi a năzui la împărăţia lui Dumnezeu.

După ce ne-a învăţat această faptă bună, ne cheamă apoi a ne ruga: „fie voia ta, precum în cer, şi pe pământ”. Adică după ce în cele dinainte ne-a umplut de iubirea către bunurile cele viitoare şi de dorul împărăţiei celei cereşti, ne duce apoi, – plini de acest dor – la cuvintele: „fie voia Ta, precum în cer, şi pe pământ”.

El voieşte a zice cu aceasta: Dă-ne, Doamne harul, ca noi acea viaţă cerească să o urmăm încă şi pe pământ, si ca ceea ce tu voieşti, să voim şi noi. Vino deci întru ajutorul voinţei noastre cele slabe, care deşi ar putea împlini poruncile tale, dar este împiedicată la aceasta de slăbiciunea trupului! întinde mâna acelora, care deşi cu bucurie ar putea alerga, dar singuri n-ar putea! Deşi sufletul nostru are aripi, deşi el voieşte a se ridica la cer, însă greutatea trupului îl împiedică.

Acela voieşte repede a se ridica jn sus, dar carnea îl atârnă la pământ. Dar când, o Dumnezeule, ajutorul tău ne însoţeşte, atunci se face uşor ceea ce altminterea era cu neputinţă. De aceea „fie voia ta, precum în cer, şi pe pământ”!

După ce Hristos în acea rugă a pomenit de pământ, a trebuit să amintească şi de acei ce se produc din pământ şi locuiesc pe el, şi care sunt închişi în trupul cel pământesc, precum şi de hrana cea cuviincioasă, şi de aceea a adăugat: „Pâinea noastră cea spre fiinţă