Duminica Vindecarea slăbănogului din Capernaum - 6 după Cincizecime: Page 2din6

aruncă şi sufletul cel nemuritor în chinul cel veşnic.

De aceea eu tânguiesc neştiinţa, care înveleşte sufletele tuturor oamenilor, şi întunericul cel gros de care sunt înconjuraţi, şi aş dori să pot striga tuturor oamenilor cu cuvintele lui David: „Fiii oamenilor, până când se va îngreuna inima voastră, pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?” (Ps. 4, 3), preferând cele pământeşti celor cereşti, cele vremelnice celor veşnice, cele trecătoare celor netrecătoare? Până când veţi închide ochii voştri până când veţi astupa urechile voastre, până când nu veţi auzi glasul cel Dumnezeesc, care în toate zilele strigă către voi: „Cereţi şi se va da vouă, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi se va deschide vouă; căci tot cel ce cere ia, şi cel ce caută află, şi cel ce bate i se va deschide” (Mat. 7, 7-8). Dar fiindcă unii sunt aşa de nedesăvârşiţi, aşa de plecaţi către cele pământeşti, gândurile lor sunt aţintite numai la cele pământeşti, şi pentru aceea nu pricep a se ruga bine, de aceea Domnul ne-a prescris, cum trebuie să ne rugăm.

Aceasta este rugăciunea Domnului, sau Tatăl nostru, şi noi vom cerceta, ce înseamnă cuvintele acestei rugăciuni, şi vom lua aminte, ce ne învaţă Domnul prin ele. Se începe aşa: „Tatăl nostru, carele eşti în ceruri” (Mat. 6, 9).

O ce covârşire a dumnezeieştii iubiri de oameni şi ce împlinire de cinste pentru noi!. Ce cuvinte pot fi deajuns, spre a mulţumi după cum se cade Aceluia, care ne arată atâta bunătate?

Cumpăneşte, iubitule, jositatea firii tale şi a mele; socoteşte înrudirea noastră cu pământul, cu pulberea, cu noroiul şi cu cenuşa! Căci din pământ ne-am format noi si iarăşi în pământ ne întoarcem.

Cumpăneşte aceasta şi te uimeşte de nespusă bogăţie a bunătăţii lui Dumnzeu către noi, când El se învoieşte a-L numi Tată! Cel pământesc pe cel ceresc, cel muritor pe cel nemuritor, cel trecător pe cel netrecător, cel vremelnic pe cel veşnic, cel ce încă ieri era pulbere cutează a-L numi Tată pe Cel ce este Dumnezeu din veşnicie! Însă nu în zadar te înveţi tu a-l numi tată, ci din respectul către numele tată, pe care limba ta l-a rostit, să urmezi şi tu bunătăţii sale, precum Hristos a zis în alt loc: „fiţi asemenea Tatălui vostru celui din cer, care răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi, şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mat. 5, 45).

Dar pe Dumnezeu cel bun nu poate a-L numi tată acela, care însusi este nemilostiv şi cumplit ca o fiara salbatica; caci el nu poartă caracterul bunătaţii părintelui ceresc, ci s-a făcut asemenea ca o fiară răpitoare, şi a pierdut nobleţea sa cea dumnezeiească, precum zice David: „Omul n-a cunoscut cinstea sa, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte şi s-a asemănat lor” (Ps. 48, 21).

Cine împunge ca un taur sălbatic, cine loveşte ca un cal, cine sfâşie ca un leu, înghimpă ca o scorpie, şi umblă pândind cu vicleşug ca o vulpe, cum poate unul ca acela să rostească cuvintele, care se cuvin numai unui fiu a lui