Duminica Vindecarea slăbănogului din Capernaum - 6 după Cincizecime: Page 5din6

dă-o nouă astăzi”.

El ne porunceşte să cerem numai pâinea cea trebuitoare, nu pentru traiul cel bun, ci numai pentru saţ, pentru ca puterea cea scăzută a trupului iarăşi să se restabilească şi foamea să se ostoiască. Nu pentru mesele cele încărcate cu bucate trebuie noi să ne rugăm, nu pentru bucatele cele gustoase, nu pentru felurile de bucate cele scump gătite, nu pentru vinurile cele mirositoare, şi nici pentru tot ce gâdilă cerul gurii, dar îngreuiază stomacul, întunecă duhul, întărâtă trupul a se împotrivi sufletului, şi pe care îl face nesupus celui ce trebuie să-l cârmuiasca.
 
Pentru toate acestea după regula lui Hristos noi nu trebuie sa ne rugăm, numai pentru pâinea cea neapărat trebuitoare, adică, pentru mijloacele de hrană, de care trupul nostru are trebuinţă, şi care îi sunt lui suferite, încă şi această pâine noi nu trebuie să o cerem înainte pentru un timp îndelungat, ci să ne rugăm numai pentru atâta, cât ajunge pentru o zi.

Hristos zice încă şi în alt loc: „nu vă îngrijiţi de ziua de mâine” (Mat. 6, 34). Căci pentru ce trebuie un om să se îngrijească încă şi pentru ziua cea viitoare, când el nu ştie, dacă va trăi încă pentru acea zi? Dar cel ce lucrează, nu trebuie oare să secere şi rodul? Nădăjduieşte numai în Dumnezeu, care „dă hrana la tot trupul” (Ps. 135, 25). El, care ţi-a dat trupul şi ţi-a insuflat sufletul, El care te-a format fiinţă cuminte, şi ţi-a gătit toate bunurile înainte de a te face, cum ar putea acum, după ce te-a făcut, să te uite, El, care, răsare soarele peste cei buni şi peste cei rai, şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”? (Mat. 5, 45). încrede-te dar întru El, şi cere hrană numai pentru astăzi; iar grija pentru mâine las-o asupra Lui, precum zice David: „aruncă spre Domnul grija ta, şi el te va hrăni” (Ps. 54, 23).

În cuvintele cele de până acum Hristos ne-a învăţat înţelepciunea cea mai înaltă. Dar fiind că El ştia, că pentru noi oamenii cei închişi întru-un trup stricăcios, este cu neputinţă, ca noi să nu facem greşeli, de aceea ne-a învăţat a ne ruga: „iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!” Cu aceste cuvinte El ne aduce un folos întreit. Pe cei mai îmbunătăţiţi dintre noi îi învaţă a cugeta despre sine cu smerenie şi a nu se mândri cu faptele lor cele drepte, ci mai vârtos cu frică şi cu cutremur să-şi aducă aminte de păcatele lor cele mai dinainte, precum făcea şi Sfântul Pavel, care, după ce săvârşise mii de fapte mari, totuşi zicea: „Iisus Hristos a venit în lume, ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (I Tim. 1, 15). El nu zice: „eu am fost cel dintâi”, el zice: „eu sunt”, spre a arăta, că păcatele lui cele trecute pururea le avea în proaspătă amintire.

Celor mai îmbunătăţiţi dintre noi aşadar Hristos, prin acele cuvinte ale rugăciunii le insuflă smerenia şi prin aceasta siguranţa despre păcate în viitor; iar pe aceia,