Duminica Vindecarea slăbănogului din Capernaum - 6 după Cincizecime: Page 3din6

Dumnezeu, cum poate el să numească pe Dumnezeu tată al său? Dar ce nume trebuie să dăm noi unor asemenea oameni? Trebuie oare să-i numim fiare? însă fiarele au numai câte una din relele însuşiri cele numite; el dimpotrivă le are pe toate împreună, şi este încă mai fără de minte decât dânsele.

Ce zic eu o fiară? El este mai cumplit decât toate fiarele. Căci acestea, deşi sunt din fire sălbatice, se pot îmblânzi prin meşteşugul omului. Omul însă, care sălbăticiunea lor cea firească a putut să o prefacă într-o blândeţe nefirească, cum se va putea oare desvinovăţi, când el blândeţea sa cea firească a prefacut-o într-o sălbăticie nefirească? Cum se va putea dezvinovăţi el, care domoleşte pe lei, când duhul lui este mai mânios şi mai neîmblânzit, decât un leu? El face întrucâtva pe leu om, şi nu bagă de seamă, că pe om, adice pe sine însuşi, îl face leu. Aceluia, adică leului, îi împărtăşeşte, el ceea ce este peste firea lui, iar pe sine însuşi se pune mai jos decât firea sa.

Cum ar putea unul ca acesta să numească pe Dumnezeu Tată? Dar cel ce este către aproapele său bun şi îndurat, care nu se răzbună asupra celui ce l-a atacat, ci stârpeşte atacurile prin binefaceri, acela poate cu dreptate să numească pe Dumnezeu Tată al său.

Aşadar cumpăneşte înţelesul acelor cuvinte ale rugăciunii, cât de frumos Domnul, în graiul: „Tatăl nostru” ne îndeamnă la iubirea aproapelui, cum leagă el pe toţi unul cu altul în dragoste! El nu zice, ca noi să ne rugăm: „Tatăl meu cel din cer”, ci „Tatăl nostru cel din cer”.

Noi trebuie să învăţăm dintru aceasta, că noi avem un tată obştesc, şi că pentru aceea noi trebuie să ne întâmpinăm unul pe altul cu dragoste frăţească.

Mai departe ne învaţă, că noi nu trebuie să ne uităm la pământ şi la cele pământeşti, şi să nu umblăm după cele de jos, ci să luăm aripile credinţei, să ne înălţăm în eter, şi să căutăm pe acela, pe care noi îl numim Tată. Aceasta arată el în cuvintele: „Tatăl nostru, care eşti în ceruri”. El zice aceasta, nu pentru că Dumnezeu ar fi numai în cer, ci pentru ca să ne îndemne pe noi, cei ce ne zbuciumăm pe pământ, să ne ridicăm privirea la cer, El ne arată frumuseţea bunurilor celor cereşti, spre a îndrepta la dânsele toata dorinţa şi pofta noastră.

După aceea Hristos, adaugă cuvintele: „Sfinţească-se numele tău”! însă nimeni nu trebuie să fie atât de nepriceput, încât să creadă, că s-ar putea da lui Dumnezeu încă un spor de sfinţenie, căci El este în faptă cel sfânt, cel în totul sfânt şi cel prea sfânt între sfinţi. Această laudă i-o dau lui Serafimii, când neîncetat strigă: „sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot; plin e cerul şi pământul de slava sa” (Is. 6, 3).

Dar vedeţi, acei ce primesc pe un împărat cu pompă şi cu triumf şi îi strigă cu cuvintele: „o Împărate şi Doamne”, ei nu dau împăratului ceea ce el n-ar avea, ci proslăvesc întru