Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul de la Slătioara: Page 10din33

PrintPrint
Sfantul Ierarh Glicherie
Xiropotam şi apoi se retrăsese la o chilie românească. Acolo, timp de aproape 1000 de ani au trăit mari personalităţi ale vieţii monahale, călugări cu înaltă pregătire teologică. Tot în Sf. Munte a fost înfiinţată şi prima Academie teologică, acolo a vieţuit Sf. Athanasie şi alţi cuvioşi cărturari, care au lăsat moştenire nenumărate scrieri teologice şi filozofice, în manuscris, de mare valoare. Din Sf. Munte s-au ridicat patriarhi şi mitropoliţi vestiţi, ce au apărat Ortodoxia şi viaţa creştinească curată. Acolo viaţa e dominată de Duhul credinţei, de nădejde şi nefăţarnică dragoste în Hristos. Cine trece pe la cele 20 de mari mănăstiri atonite, are prilejul să asculte prelungite şi mişcătoare sfinte slujbe şi să se închine, să îngenuncheze şi să sărute numeroasele sfinte moaşte aşezate în splendide racle, lucrate din diferite materiale scumpe şi împodobite cu măiestrie. Timp de un an şi ce doi cuvioşi, Glicherie şi David, s-au convins şi au apreciat viaţa monahală înaltă din Athos, jertfelnicia călugărilor de acolo şi au văzut cum trăiesc ei în continuă rugăciune a minţii, în slujba neîncetată pentru Dumnezeu. Pilda lor le-a fost de mare folos şi au căutat să se asemene lor, în tot restul vieţii lor pământeşti.
În ziua de 14 septembrie 1928, aceşti doi cuvioşi părinţi, după ce şi-au luat cuvenita binecuvântare de la stareţ, alţi proiestoşi şi de la toţi părinţii şi fraţii cunoscuţi, au părăsit cu regret Sf. Munte Athos şi au pornit înapoi spre patria lor, România. Vaporul i-a dus pe aceeaşi cale, prin Salonic, Constantinopol (Istanbul), intrând în Marea Neagră, unde i-a surprins o furtună groaznică, cu valuri uriaşe care au lovit toată noaptea catargele vaporului. Abia spre dimineaţă, furtuna s-a mai domolit şi deşi nu mai trăgeau nădejde să scape cu viaţă, au reuşit să ancoreze în portul Constanţa, unde toţi s-au mirat cum au scăpat cu viaţă şi vameşii nici nu le-au mai făcut obişnuitul control.
Mulţumind lui Dumnezeu că s-a milostivit şi i-a izbăvit de moarte năpraznică, cei doi cuvioşi s-au îndreptat spre munţii Neamţului, la aceeaşi Râpă a lui Coroi, la bordeiul părăsit în urmă cu un an. Acolo s-a reîntâlnit cu ieromonahul Pamvu şi ceilalţi fraţi ai săi, care s-au bucurat foarte mult de revederea cuvioşilor.
“Puţin de nu m’au sfârşit pe mine pe pământ: iar eu n’am părăsit poruncile Tale.” (Ps. 118, 87).
Mai târziu, spre toamnă, s-a întâmplat ca doi ciobani ce veniseră cu turmele de oi la păscut, să descopere bordeiele lor. Aceştia erau din comuna Vânători-Neamţ şi se numeau Ioan şi Mihai Urzică. După ce s-au cunoscut şi s-au împrietenit, cei doi ciobani l-au rugat pe părintele Glicherie să coboare în sat la ei.
Abia la 6 ianuarie 1929, la Praznicul Botezului Domnului, cei doi cuvioşi s-au dus în acea comună şi au slujit sfinţirea apei pentru nişte credincioşi. De acest lucru a aflat preotul locului, din Vânători, pe nume Bârliba şi a anunţat jandarmii care s-au dus şi-au căutat bordeiele la Râpa lui Coroi şi i-au arestat pe cei doi. După ce i-au adus la postul de jandarmi din comună unde au fost batjocoriţi cu mare

Comentarii recente