Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul de la Slătioara: Page 8din33

PrintPrint
Sfantul Ierarh Glicherie
şi acestea. Cu două luni înainte de schimbarea calendarului, s-a produs un fapt însemnat în biserica mare a Mănăstirii Neamţ. Era în ajunul Adormirii Maicii Domnului. Părintele eclesiarh venise în biserică să pregătească cele necesare, să aprindă lumânări şi candele pentru slujba Miezonopticii. Vremea era liniştită cu cer senin şi împodobit cu stele; nici urmă de nor nu se vedea. Totuşi, deodată, din înălţimea cerului s-a slobozit un fulger grozav, care a pătruns printr-o fereastră din turla bisericii, a ajuns în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, a lovit într-o lespede din podea pe care a îngropat-o în pământ, iar din curentul puternic ce s-a produs, sfeşnicul din faţa icoanei s-a mişcat într-o parte odată cu piatra în care era fixat. Când au intrat părinţii şi fraţii la rugăciune, eclesiarhul le-a povestit întâmplarea şi toţi privind urmările fulgerului, au zis că a fost un semn dumnezeiesc.
Iată şi un alt fapt. Când a ajuns cuviosul Glicherie la Râpa lui Coroi, în pustietatea aceea, gânduri şi frământări sufleteşti l-au cuprins. Noaptea mai ales, după îndelungate rugăciuni, îl chinuiau grele gânduri. Cum se face – îşi spunea el – că în ţara noastră, atât de mulţi preoţi cu înaltă învăţătură teologică şi o mulţime nenumărată de intelectuali, îşi părăsesc calendarul vechi bisericesc, pe care îl respectă poporul cu scumpătate din strămoşi, aşa cum l-au lăsat Sf. Părinţi ai Bisericii noastre ortodoxe şi eu să nu fac la fel ca ei, eu să rămân pe stil vechi? Oare nu greşesc eu în faţa lui Dumnezeu? Târziu, în noaptea aceea de referinţă, a avut o minunată vedenie în chipul acesta: Se făcea că de la apus s-a ridicat un nor foarte întunecat, ce căuta să acopere lumea întreagă şi venea cu furie spre răsărit, clocotind ca un balaur. În faţa acestui nor se iscase o năpraznică furtună, ce purta un lanţ negru ca păcura, pe care se arătau cruci negre; lumea toată era înfricoşată. Dar privind spre răsărit, se vedea venind dintr-acolo, un alt nor alb ca zăpada, strălucind ca aurul şi înaintea lui era tot un lanţ însă de aur, pe care erau agăţate tot cruci aurite. Privind spre norul de la răsărit mai mult, acolo s-a arătat un sobor de arhierei, pornind deasupra acelui nor şi îmbrăcămintea lor era aurită. Într-un loc anume, norul de la răsărit s-a ciocnit cu cel de la apus şi acesta s-a prăbuşit, iar în locul lui s-a întins p mare de apă ce a cuprins tot pământul. Peste valurile acestei mări plutea singur, cuviosul Glicherie, înnotând şi luptându-se din greu cu valurile năpraznice. Cuprins de deznădejde, cuviosul a început să plângă cu amar. Dar în faţă i-a apărut un chip de călugăr, ce călca peste apele acelei mări, având înfăţişarea Domnului nostru lisus Hristos, iar faţa Lui strălucea ca soarele. Când s-a apropiat, cuviosul Glichene, care se simţea cufundat până la subţiori, i-a sărutat picioarele. El s-a aplecat şi apucându-l de o mână, i-a zis: “Dacă ai văzut acestea toate, mergi de spune în lume că aproape este sfârşitul” şi îndată s-a făcut nevăzut şi a

Comentarii recente