Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul de la Slătioara: Page 7din33

Glicherie a fost chemat jos, la Mănăstirea Neamţului, de care aparţinea schitul Procrov şi a stat de vorbă cu vlădica Nicodim Munteanu, fost Arhiepiscop al Chişinăului, care era stareţ al lavrei. Acesta l-a îndemnat pe cuviosul Glicherie să primească calendarul nou, iulian şi în schimb va primi pe lângă Procrov şi stăreţia celuilalt schit din apropierea mănăstirii, Vovidenia.

După ce s-au sfătuit, cuvioşii Glicherie şi David, n-au primit propunerea, cugetând că cinstea şi rangurile pământeşti sunt trecătoare şi mulţi au fost înşelaţi astfel prin ademeniri cu onoruri ca să se depărteze de la dumnezeiasca învăţătură a Domnului. Au mai hotărât să nu stea în calea celorlalţi care doresc să serbeze Sf. Paşti pe stil nou, împiedicându-i să săvârşească reforma calendaristică, pe care ei o considerau necanonică şi neîndreptăţită. Şi astfel, cu durere în suflete, au părăsit amândoi schitul Procrov, pornind spre munţi, pe cărări necunoscute, prin desişurile pădurii până ce au ajuns la Râpa lui Coroi, aproape de schitul Sihla, în ziua de 18 noiembrie 1925. Aici erau departe de ochii autorităţilor şi cu mare osteneală au săpat şi au izbutit să construiască un bordei, bine camuflat şi în el au petrecut ascunşi, toată iama. Apoi, la sosirea primăverii anului 1926, s-au străduit şi au ridicat alt sălaş, mai încăpător, cu trei despărţituri, din care una era destinată pentru paraclis, în care să săvârşească slujbele bisericeşti şi să-şi rostească rugăciunile.

După un timp, acolo s-au mai retras încă trei călugări, din schitul Sihăstria, anume ieromonahul Pamvu şi doi fraţi ai săi, Veniamin şi Galaction, tot din pricina reformei calendarului, şi aceştia şi-au lucrat adăposturile necesare în apropiere, întemeind astfel o mică comunitate călugărească.

Se ştia că aproape 60 de monahi din chiar Mănăstirea Neamţ, n-au primit calendarul nou şi mai ales schimbarea modului de a prăznui Sf. Paşti, fiind mare frământare şi acolo. Anevoioasă viaţă au petrecut aici în bordeiul din pădurea Sihlei cuvioşii Glicherie şi David, ca şi sihaştrii din vechime, care se retrăgeau din lumea plină de înşelăciuni, tulburări şi răutăţi. Nici aceia, nici aceşti români n-au cugetat să facă rău cuiva, ci doar să poată trăi şi ei în pacea sufletului lor, după convingerea ce şi-au făcut, mai ales în ceea ce priveşte sărbătoarea Sf. Învieri. În această singurătate, ei obişnuiau să-şi găsească de lucru, socotindu-l ca pe o ascultare călugărească. De pildă, ieromonahul Glicherie cutreiera pădurile ca să culeagă bureţi, cobora la mănăstirea Neamţului din când în când şi primea în taină, la schimb, pâine cât putea duce, pe care o făcea pesmeţi. Au aflat şi izvoraşe de apă limpede. Cuviosul David, s-a arătat iscusit în cioplirea lingurilor din lemn, foarte frumos lucrate şi ornate. De rugăciune nicidecum nu se lăsau, cu toată oboseala trupească şi săvârşeau pravila şi rânduielile mai cu seamă în noapte, la lumină de opaiţ sau de lumânare. Cât de mult le plăcea să asculte ciripitul păsărelelor, care le dezmierda sufletele! Vedeau şi erau vizitaţi deseori şi de diferite fiare sălbatice, dar nimic n-au pătimit de la ele, aşa cum citim în povestirile despre pustnicii şi sihaştrii creştini.

Se cuvine aici să mai amintim