Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul de la Slătioara: Page 5din33

PrintPrint
Sfantul Ierarh Glicherie
fraţi, să se roage împreună, să muncească împreună, să se bucure şi să sufere împreună şi niciodată să nu se mai despartă în viaţa lor, pe acest pămînt. Sfinţită a fost această frăţie între ei, căci au trecut prin ispite şi grele furtuni amândoi nedespărţiţi, cu curaj şi bărbăţie s-au ostenit în neîncetate rugăciuni, au purtat posturi lungi şi grele dar şi unul şi celălalt au crezut cu aceeaşi tărie în Pronia dumnezeiască.
Când au venit amândoi la schitul Procrov, au aflat acolo trei călugări bătrâni şi un frate. Peste tot bântuia ruina, lipsurile, iar flacăra monahismului se stingea. Au pornit imediat la lucru: au reparat chiliile, au întărit gardurile gospodăriei şi au reînviat viaţa bisericească a schitului cu sfintele şi cuvenitele rugăciuni, s-au îngrijit ca la trapeză să fie hrăniţi toţi. Clopotele au început să răsune din nou pe văile din jur, iar tipicul Sf. Sava şi-a reluat locul cuveni, şi astfel s-a reînviorat viata monahală.
Credincioşii din jurul Procovului s-au tot înmulţit. Orice drumeţ sau închinător, ce ajungea până la schit, în afară de minunatele privelişti, găsea acolo şi hrană şi adăpost, iar sfintele rugăciuni îl înălţau duhovniceşte, pregătindu-l pentru faptele curate şi creştineşti ale neamului nostru.
Aici este potrivit să se scrie, că pe tot cursul desfăşurării primului război mondial, părintele Glicherie a avut mai multe vedenii despre ce avea să se întâmple sau care va fi deznodământul final, dar pe care el nu le-a înţeles atunci ci numai după terminarea războiului, când dându-şi seama de potrivirile dintre evenimente şi visele avute, le-a povestit părintelui David şi celorlalţi apropiaţi ai săi. Astfel, în ianuarie 1916, înainte cu câteva luni de a intra în Mănăstirea Cetăţuia, războiul fiind în toi, a avut o vedenie. Era întro zi de miercuri, în ajunul Bobotezei. I s-a arătat o hartă mare cu ţările din centrul Europei. Fiecare ţară avea câte un reprezentant. O parte din ei stăteau în genunchi, iar cel al Rusiei avea nişte haine rupte şi zdrenţuite, ca nimeni altul. Reprezentanţii României şi Serbiei, care se aflau în graniţele ţării lor, erau îmbrăcaţi în haine noi, frumoase şi se arătau tare veseli.
După două zile, vineri, i s-a arătat şi acest tablou: un militar înveşmântat în haine militare româneşti, păşea curajos, singur, înainte, purtând în mâini steagul tricolor românesc şi aşa se îndrepta spre Basarabia. Când a ajuns militarul la malul Prutului, care pe atunci era linie de graniţă între România şi Rusia, i-a ieşit înainte un soldat rus, purtând şi el steagul rusesc. Acesta s-a plecat cu steagul în faţa militarului român şi i-a predat steagul Rusiei.
Din anul 1924, începe o viaţă grea, plină de suferinţe şi încercări pentru aceşti doi monahi, ieromonahul Glicherie şi ierodiaconul David.
“Şi am grăit întru mărturiile tale înaintea împăraţilor şi nu m’am ruşinat. (Ps. 118, 46).”
În acest an, 1924, s-a înfăptuit în biserica românească reforma calendarului, adică s-a introdus în calculul zilelor şi sărbătorilor de peste an, calendarul gregorian, pe care statul nostru îl folosea deja, în timp ce până atunci Biserica noastră îşi socotea sărbătorile anului şi Sfintele Paşti după calendarul

Comentarii recente