Sfinții Mucenici Vit, Modest și Crischentia: Page 8din11

blînd din fire, cu putere mare, cu obiceiuri fără răutate, smerit şi blînd. Deci, ucenicii Lui sînt datori ca să fie blînzi şi smeriţi cu inima, iar nu iuţi şi semeţi, cum ne numeşti pe noi". Acestea grăindu-le Sfîntul Vit, deodată diavolul, prin gura fiului de împărat, a răcnit cu spaimă: "O, Vit, pentru ce mă munceşti cumplit mai înainte de vreme?"

Iar sfîntul nu răspundea diavolului. Diocleţian a zis către sfînt: "Poţi să-mi tămăduieşti pe fiul meu?" Răspuns-a sfîntul: "Poate să fie sănătos fiul tău, dar eu nu pot să-i dau sănătate. Hristos Fiul lui Dumnezeu, al Cărui rob sînt, Acela de va voi, poate cu înlesnire prin mine robul Său, să-l izbăvească de muncirea diavolească, pentru că este puternic!"

Deci Diocleţian a rugat pe Sfîntul Vit să tămăduiască pe fiul său; iar sfîntul, apropiindu-se de cel îndrăcit, şi-a pus mîinile pe capul lui şi a zis: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos, ieşi, duh necurat, din zidirea lui Dumnezeu!" Şi îndată a ieşit diavolul din fiul împăratului, însă nu fără de vătămarea celor ce stăteau acolo de faţă. Pentru că pe mulţi necredincioşi care, cu cuvîntul sau în gîndurile lor, batjocoreau pe Sfîntul Vit, deodată i-a ucis diavolul prin voia lui Dumnezeu şi sufletele lor cele necurate le-a dus în iad, ca pe o dobîndă a sa. Împăratul s-a mirat şi s-a înspăimîntat văzînd pe fiul său sănătos şi pe cei mulţi căzuţi morţi. Deci, în loc să cunoască puterea lui Iisus Hristos şi să preamă-rească pe adevăratul Dumnezeu, gîndea în sine, cum ar putea să întoarcă pe Vit la păgînătatea sa.

Împăratul cel fără de lege se rănise de frumuseţea lui şi a început cu momeli a vorbi către dînsul, zicîndu-i: "Prea iubitule Vite, întoarce-te către mine şi împreună să aducem jertfe zeilor; făcînd tu aceasta, îţi voi da jumătate din împărăţia mea, te voi îmbogăţi cu mulţime de aur, de argint şi de lucruri de mult preţ; te voi îmbrăca în haină împărătească şi îmi vei fi mie prieten de aproape". Răspuns-a Sfîntul Vit: "Împărăţia şi bogăţiile tale îmi sînt netrebnice, pentru că am pe Domnul Dumnezeul meu, Căruia, de Îi voi sluji cu credinţă, mă va îmbrăca pe mine în haina cea nestricăcioasă şi prea luminată a nemuririi în Împărăţia cea cerească". Zis-a Diocleţian: "Nu grăi astfel, ci cruţă-ţi viaţa ta şi jertfeşte zeilor ca să nu suferi diferite munci, dîndu-te la moarte amară". Răspuns-a sfîntul: "Eu, cu negrăită osîrdie, doresc aceste munci, cu care mă îngrozeşti, să merg la cununa pe care Domnul a făgăduit-o aleşilor Săi".

Atunci, Diocleţian a poruncit ca pe Sfîntul Vit şi pe Modest să-i arunce într-o temniţă întunecoasă şi murdară şi fiecăruia să-i pună fiare grele de cîte zece ocale şi să pecetluiască uşa şi fereastra cu inelul său cel împărătesc, ca să nu le dea lor cineva pîine sau apă, căci el voia să-i omoare pe ei cu foamea şi cu setea. Sfinţii fiind în temniţă, îndată a strălucit o lumină înăuntru, pe care străjerii au văzut-o privind printr-o spărtură; iar Sfîntul Vit striga cu glas mare către Dumnezeu, zicînd: